Cadavrul unui bebeluș mușcat de câini, găsit lângă un tomberon, în curtea unui spital

Cadavrul unui bebeluș mușcat de câini, găsit lângă un tomberon, în curtea unui spital
Publicat: 18/04/2013, 16:17
Actualizat: 04/02/2019, 13:02

Cadavrul unui nou-născut mușcat de câini a fost găsit, joi, lângă un tomberon din curtea Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, Poliția deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul spitalului din Târgu Cărbunești, medicul Constantin Târziu, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că o asistentă din cadrul unității medicale a observat lângă un tomberon o pungă în care se afla cadavrul unui nou-născut.

După ce cadrele medicale au constatat că, într-adevăr, este vorba despre un bebeluș mort, au anunțat Poliția.

Directorul unității medicale a precizat că picioarele bebelușului era mușcate, cel mai probabil, de un câine, menționând, totodată, că identitatea mamei nu este cunoscută.

„Cu certitudine nu este vorba de vreo pacientă a noastră pentru că noi nu am mai avut nașteri de trei-patru zile. Cel mai probabil a fost adus aici și aruncat, deși nu înțeleg de ce”, a spus Târziu.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×